Dieses Blog durchsuchen

Donnerstag, 19. Januar 2017

Ce înseamnă un curs academic în Austria

aici, după examenul oral de absolvire!
Curs academic, adică non-universitar și cu referire strictă la specializarea mea (Dipl. Fitness- and Health Trainer), acum că am trecut cu notă maximă toate examenele de absolvire ..... hurraaaaaaa!!!
În fotografie sunt cu ”dirigintele” nostru, cel mai extraordinar pedagog care mi-a fost dat să cunosc în viața mea de elev, student etc. și care a fost impresionat nu doar de faptul că am luat notă maximă, dar de reacția pe care am avut-o când am ieșit din sala de examen - am chiuit și am țopăit cel puțin 3 minute pe culoarele academiei! Un astfel de studiu într-o limbă cum e germana e o super realizare și un record personal absolut de care m-am bucurat ca după primul meu Ironman în 2013!
Varianta scurtă:
Între 1000 și 1500 de ore de studiu condensate în 10 luni de studiu teoretic, dar mai ales practic.
La care se adaugă orele necesare scrierii lucrării de diplomă - voi știi peste o lună mai mult și despre acest capitol!!
Voi scrie detaliat săptămâna viitoare, căci acum mă pregătesc pentru cursurile din week-endul care vine (Dipl. Mental Trainer).

Disciplinele de studiu:
  1. Anatomia corpului uman
  2. Fiziologia corpului uman
  3. Antrenament mobilitate
  4. Antrenament stabilitate fizică
  5. Running school
  6. Cycling school
  7. Swimming school
  8. Fitness school (greutăți)
  9. Bodybuilding
10. Anatomia și antrenamentul specific coloanei vertebrale/a spatelui
11. Aerobic
12. Nordic Walking
13. Antrenament coordinare corporală  
14. Core Training (musculatura profundă)
15. Nutriție sportivă
16. Metode și tehnici de regenerare/recuperare
17. Metode de antrenare (adică ce presupune profesia în sine)

Se dau 2 examene interimare scrise - 20 de întrebări punctuale, nu grilă (!!).

Un examen practic în studioul de fitness, cu tematică dată.

Un examen de absolvire - teoretic oral, susținut în fața a doi traineri ai academiei și a scheletului uman, căci trebuie să arăți mușchii pe el :-)

eu ca antrenor al grupei, după examenul practic de absolvire cu tema ABC-ul alergării ca sesiune independentă de antrenament cu focus pe alergare montană - minus 22 °C afară
Un examen de absolvire - practic, unde trebuie să predai un concept de antrenament pe o disciplină aleasă - 8 pagini - și să te prezinți în fața grupei în calitate de antrenor. Se evaluează abilitățile tale de antrenor cu toate componentele: cunoștințe, prezență scenică, motivarea atleților, mod de comunicare etc.

Pentru aceste examene se acumulează pe parcursul anului de studiu în jur de 800 de întrebări care pot pica la examen.

Și o lucrare de diplomă scrisă de min. 50 de pagini - max. 60 de pagini. 

Ah, și 100 de ore de practică ca antrenor, dovedite cu semnătura clienților sau a studioului de fitness unde găsești locul de practică!
Și cel puțin 80 de ore de ”peer-groups” - adică noi, colegii, ne organizăm și ne întâlnim ca să învățăm, să exersăm, să ne pregătim de examene etc. Fein, foarte fein. 

Cam atât deocamdată, că mă bate timpul pe umăr din spate și am de lucru :-)

1 Kommentar:

I'm WATCHing YOU!! :-)