Dieses Blog durchsuchen

Wird geladen...

Freitag, 31. Juli 2015

Nuntă în pădure: un american și-o bavareză se căsătoresc în Austria :-)

Când am coborât cele trei trepte să mă duc la toaleta plasată practic în pădure am intrat în alt univers. Un spațiu mic, restrâns, acoperit, care dă spre pârâul de lângă casă. Pe stânga sunt patru cabine, toate din sticlă. Pe sticlă  este aplicat, pe ambele fațete ale segmentelor care alcătuiesc fiecare cabină în parte, un colaj foarte reușit, de un verde crud ce reprezintă frunze împodobite cu picături delicate de rouă. Totul fiind într-un spațiu din lemn, nuanțele locului aparțin unei palete calde de culori: galben, verde natural și maro. Prima cabină are aplicată pe ușă forma unui gentleman, deci toaletă pentru bărbați.
A doua cabină are aplicată forma unei lady cu o rochie specifică anilor 60: o talie de viespe, un imaginar decolteu în partea de sus și o fustă bogată în partea de jos, la nivelul genunchilor. Pantofiori cu toc, tunsoare medie, părul puțin peste urechi, rotit spre exterior. Intru. Un vas obișnuit de toaletă cu două butoane pentru mecanismul de spălare: economic și standard. Nu intri într-o toaletă obișnuită, ci intri într-un univers. Sunete specifice pădurii, predominante triluri de diverse păsări te înconjoară. La prima vizită ești sigur că totul vine chiar din pădure, dar la a doua vizită îți dai seama că de fapt atunci când deschizi ușa să cobori treptele spre grupul sanitar se activează un mecanism sonor care învăluie tot spațiul. 
Pe dreapta se află două chiuvete foarte mici deasupra cărora nu ar încăpea mai mult de două mâini, săpun și șervete din hârtie simplă. Simplitatea transformată în iz de extravaganță.
Pe scurt: vizita la grupul sanitar este ca un fragment de vis care se desprinde din basmul din care ieși pentru câteva minute.

Intrarea în ansamblu de locuit se face prin două părți. O poartă mare, dublă, din fier forjat, cu aripi de vreun metru jumate lățime, broască aurită, care te lasă să pășești în curtea spațioasă. Intri în pădure, doar că până la pădure ai un puzzle de locuințe armonios asamblate, un podeț și o cabană exclusiv din lemn. Acolo ești deja în pădure.

Înainte de a păși în curte, pe stânga, într-o nișă acoperită, frumos ordonate se află, pe categorii colorate, recipientele mari unde se aruncă deșeurile.

Intrarea în curte se face pe o alee din piatră simplă de rău, neșlefuită. E piatră luată pur și simplu din munte, nu cumpărată la vreun magazin specializat. Pereții clădirii sunt acoperiți de plante agățătoare luxuriante și de-a lungul clădirii se mai află o masă pe care tronează alte plante sădite în tot felul de recipiente refolosite, cum ar fi o găleată veche din metal, cum existau la țară pe vremea copilăriei mele.

Rămând în curte și explorez. În dreapta porților de intrare un loc pentru grătar, din cărămidă veche patinată, păzit de un mic ansamblu din plante în mijlocul cărora te întâmpină un pitic de grădină. De fapt este ”o pitică” de grădină cu aripioare, statuetă realizată din piatră. Culorile ar fi de prisos. Fața foarte expresivă, părul împletit în două codițe aduse peste umeri în față, căciulița țuguiată și înaltă de spiriduș de bun augur. Simt o atracție specială pentru această figurină, îmi dă o energie specială. Parcă intru în contact cu ea, eu sau eul meu.

De-a lungul gardului care separă proprietatea de șoseaua puțin vehiculată, dar cu un asfalt impecabil, se află un lung rastel pentru lemne. Încălzirea se poate face cu lemne sau prin centrala electrică.

Suntem întâmpinați de o hostesă. Pe tavă se află pahare cu șampanie, două tipuri de suc și apă. Fata este îmbrăcată profesional, specific celor din branșa de catering. Pantofi negri fără toc, pentru că are mult de mers și multe ore de stat la dispoziția oaspeților. Pantaloni lungi negri, cămașă albă cu guler și de la talie până la glezne un șorț gastronomic negru care o înconjoară. Arată profesional și foarte decent, impune respect, nu invită la vulgarități. Da, asta face diferența…..

Două mesuțe înalte, de cocktail, rotunde, învelite în fețe de masă albe, până la sol ne așteaptă pentru socializare. Nimeni nu fumează și asta mi se pare extraordinar. Suntem pe parcursul serii în jur de 20 de oameni și nimeni nu fumează. Impresionant.

Pe fiecare mesuță se află un borcănel simplu, fără capac, din interiorul căruia flutură lumina unei lumânărele. Totul e simplu și banal, dar per ansamblu totul devine cu atât mai unic, chiar și fără cristaluri sau porțelan de Rosenthal.

De la starea civilă până aici am condus toți în alai compact, pe segmente de autostrăzi și drumuri regionale. Șase mașini. 55 de km, o bună parte prin păduri, pe serpentine în sus și-n jos. Ne aflăm undeva la 30 de km distanță de Viena. Cea mai apropiată gară feroviară se află la 3,5 km.

Sub un copac o masă rotundă, din fier forjat, cu două scaune, tot din fier forjat. Mobilier foarte vechi care cu siguranță ar avea multe povești de depănat.

Mai încolo, un alt loc de făcut focul, un fel de vatră adâncă, circulară, din cărămidă. O bancă din fier forjat, cu model.

Undeva aproape de un podeț din lemn nelustruit, negru șters și patinat de timpuri și anotimpuri, o buturugă însoțită de un alt scaun, tot din fier.

Pe partea opusă o altă masă die fier și un alt scaun, de lângă care coboară câteva trepte direct în pârâu.  Locuri care invită la lectură, la trăiri, la admirație. Sunt presărate ici și colo prin curtea acoperită de o iarbă indecent de verde, de proaspătă și de moale dând locului un flair burghez, dar fără pic de snobism.

Mai spre interiorul curții, sub un copac, un pat străvechi, desigur că tot din fier forjat. Cu siguranță o piesă excepțională la momentul fabricării lui. 
Patul este ruginit, ce-i drept, dar în perfectă stare oarecum, plasa pe care se poate pune o saltea este extrem de bine întreținută, tare, solidă. Patul are tăblii la ambele capete și pe el aruncată, în neglije, o pernă.  Tăbliile poartă și ele amprenta ștearsă a unor monograme sau modele minuțios create la timpul respectiv.

La câțiva pași, sub un măr netratat și supraîncărcat cu fructe verzi, un alt ansamblu floral cu un cap Buddha în față. Merg mai spre interiorul curții, de-a lungul firului de apă. Cât să aibă toată curtea, ca lungime? 20-30 m poate. În stânga e pârâiașul, în dreapta e gardul care desparte ansamblul de șoseaua în urcare. La capătul curții, spre interior, ascunsă în plante, o poartă dublă, dar îngustă și înaltă, te scoate în afară. Una dintre jumătăți este semi-deschisă și pășind în afară deja am ieșit din misticismul universului descris înainte. Ies în șosea. Mașinile noastre stau aliniate pe partea opusă și după ele se ridică pajiștea în urcare pe deal, terminându-se în pădure. Peste tot doar pădure și cer și o dungă din asfalt care taie peisajul. Atât. Și liniște. O liniște care te învie. Care te lasă să intri în visare, care te îmbie să trăiești. Să trăiești așa cum nu ai șansa să o faci în citadin. Te invită spre tine însuți, să te identifici.

Mă întorc prin poarta îngustă și înaltă, reintrând în curte. Acum am pârâul pe dreapta. Peste pârâu o altă pajiște, la fel de lungă și lată, care se pierde direct în pădurea de foioase. Pădurea urcă și ea pe spatele unui deal. Un grup de patru copăcei formează un pătrat transformat prin câteva pânze albe și ușoare într-un charismatic loc de servit masa. Sau un loc de lectură. Chiar dacă acolo încă nu se vede vreun obiect de mobilier. Acolo locuiește o altă familie. Casa lor are acoperișul unit practic cu ramurile copacilor pădurii. Este o cabană din lemn negricios, brut, neprelucrat sau prea bine prelucrat pentru a-ți da seama de vreo intervenție. Căsuța pare aproape acoperită de vegetație. Pe terasa cabanei stă o pisică tigrată, superbă. Tânăra proprietară vine pe podeț spre noi, ținând în brațe un vas din ceramică albă cu fructe roșii de pădure. Înaltă, blondă, atletică, cam la 30+ ani, în pantaloni scurți, sandale și cămașă. Mutați de câteva zile doar, ca și gazdele mele, perechea de miri.

Podețul are poate 3 m lungime și este astfel construit că pe el, pe ambele părți, sunt puse câte 3 felinare mari, de exterior, cu lumânări înalte.

Îndreptându-mi atenția spre clădire acum, locul de unde coborâsem la grupul sanitar, remember?

Piesa de rezistență a locației o constituie cu siguranță locul comun, pe care toți locuitorii acestui concept de locuit îl pot împărți. O podea din scânduri nelustruite și netratate, pe alocuri chiar nefixate lungă de aproximativ 8-10 m, deasupra căreia se înaltă un clopot. Nu din sticlă, așa cum pare la prima vedere, ci din folie. O folie foarte groasă și rezistentă, ușor de confundat cu sticla. Desigur că totul este asamblat pe o structură din țevi metalice. Înălțimea ….. pfui! Sus, sus de tot ….  Poate 20 de m de la sor? Când te uiți în sus prin transparența clopotului vezi parte din coroanele arborilor din pădure și parte din cer. Sus de tot în moțul clopotului este montat un mare ventilator.  Pentru protecția celor din interior – de viespi și alte insecte curioase – de structura metalică atârnă ”ziduri” din tifon. Când bate vântul zici că ești în ”Marile Speranțe” ale lui Dickens. Totul aerisit și cu un flair aparte. Flair completat de o colecție inedită de obiecte de mobilier de anticariat ce denotă un spirit de noblețe, conservatorism, eleganță, burghezie, bună-stare.

Deci, întrând acum dinspre podeț pe această ”terasă” generoasă, în dreapta se ridică – cu două trepte mai sus – o scenă. Un mobilier de DJ și o canapea din piele, enormă, cu perne-fantezie, stau la dispoziție. Evident un întreg complex de sunet și lumini este trasat pe peste tot deasupra.

Pe terasă este amenajată masa pentru această seară. O masă lungă alcătuită din trei mese acoperite cu alb. Lumânări mici sunt amplasate în borcănele mici și medii. Buchețele mici de flori la fel. În centru, buchetul miresei, un aranjament din flori de câmp. Superb.

Scaunele pentru noi toți, cei 20 de invitați, sunt componente aparte din întregul aranjament și contribuie o dată în plus la nota de unicitate a peisajului. Scaune solide, bine întreținute, toate din lemn, câteva din ele colorat tapițate și moi, altele doar lemn maro, alb sau negru. ”Nerenovate”, cu vopseaua ștearsă sau căzută. O deteriorare absolut normală este lăsată la vedere cu un ostentativ uimitor. Dar nu sunt mizere, sunt doar …. antice! Cu încrustații, cu ornamente din piele, cum se făceau probabil în secolul XVIII, altele în stil renascentist. Un mixt interesant, o simplitate absolut sublimă care te face să realizezi că ……. chiar și o nuntă poate fi superbă folosind antichități nelustruite și practic fiind organizată în 3 zile! Avem nevoie de atât de puțin pentru a ne simți bine, pentru a ne place ce suntem, unde suntem și cu cine suntem. Avem nevoie de atât de puțină mâncare la o nuntă!!! Este a patra nuntă la care particip în viața mea, prima din afara Bucureștiului. După a treia nuntă mi-am jurat că niciodată în viață nu mai dau curs vreunei invitații la vreo nuntă, atât de oribile mi s-au părut celelalte, din toate punctele de vedere. Show-uri în toată regula și atât. Show-uri cu tradiții distorsionate, tone de mâncare și mai ales un mix muzical greu de îndurat, bașca dat la volum maxim, că nu se aude urechea mea dreaptă cu vecinul de masă. Nunți transformate în circ și show de discotecă de o calitate îndoielnică sau cel puțin discutabilă. 
Revenind la obiectele din încăpere: 
O altă canapea super-confortabilă, din piele, cu perne asortate, totul în nuanțe de maro.  
Un sfeșnic din argint înalt de vreun metru cu 5 lumânări albe, înalte și ele. Un cărucior străvechi de copil așezat lângă un scaun din fier forjat. Un pian negru, simplu, cu un cap Buddha pe el. Pianul e reglat și se poate cânta la el. Tablouri cu flori, culori intense, vii. Urci două trepte și pășești în prelungirea terasei, care dă în bucătărie. Aici se afla bufetul amenajat decent în fața unui șemineu. O statuetă gen Venus din Milo, care se vedea că fusese spartă și fusese lipită, dar nu deranja estetic. 
Veselă albă, simplă. 
Vin, suc de mere, suc de portocale, apă plată și apă minerală, bere, sorturi de cafea. 
În meniu doar opțiuni vegetariene, multe gusturi noi pentru mine, nu tocmai pe aceeași undă, dar nu asta e important. O mămăligă mare, țeapănă, foarte bine făcută, galbenă cum mi-o aduceam eu aminte din Apuseni, se putea combina cu ciupercuțe în sos și un fel de tocăniță din multe legume (ca să nu zic toate legumele posibile). A fost și o parte de bufet rece cu chestii pe care nu știu a le denumi. 
Desertul s-a compus dintr-o băutură pe care eu nu am putut să o consum: pepene, spumă de castravete și chilli (deci foarte iute, bărbații au fost încântați!). O cremă rece din cocos cu ceva fructe portocalii deasupra. 
Și la final, după ce începuse demult sesiunea de dans pentru doritori, veni și tortul mirilor, un Sacher puțin cam sec după gustul meu, adică sec de tot, neînsiropat, învelit într-o crustă albă zaharoasă. Un tort mic, cu parter și etaj, perfect pentru maximum 30 de persoane. Noi eram 20 de invitați, pe parcursul serii mai sosind și dispărând diverși prieteni, vecini etc. 
Regula de aur pentru invitați: no gifts! Deci nu cu plicul, nu cu cadoul, nu cu fițe și alte nebunii care te fac să-ți fie frică de nunți. Prezența de plăcere, nu din obligație (!!!).

Mireasa, la 40+ ani, alergătoare montană din Germania bavareză, începătoare în triatlon – disperată și deprimată că iese doar pe ultimul loc anul ăsta, fiind primul ei an de triatlon olimpic și sprint -, într-o rochiță model anii 60, brocart, o singură bucată, dreaptă, fără mânecă, la nivelul genunchilor.  Cum nu poartă tocuri, în picioare avea pantofiori albi plați. Un machiaj discret și potrivit cu personalitatea. Tunsoare băiețească.

Mirele, probabil la 48+, un american trăit 11 ani prin Austria, mutat în Bavaria și remutat în Viena în mai 2014, alergător montan și el, începător la triatlon și el, a făcut o figură aparte: pantofi negri cu format pătrățos la vârf, șosete de un roșu aprins (care s-au văzut doar când ne-am prostit la poze, povestindu-ne cu haz de roșul șosetelor), pantalon negru, cămașă albă, papion negru, bretele din același roșu aprins și o șăpcălie albă.

Din punctul meu de vedere, perechea arăta unic, non-conformist și superb!

Cunoscându-se cu doi ani în urmă la un maraton montan în Germania, iată-i aici, trăindu-și împreună basmul într-o locație de poveste găsită pe internet și aleasă de comun acord. A avea domiciliul aici are, pe lângă ceva inconveniente – ești cam dependent de mașina personală, altfel nu ai decât să alergi sau să biciclești 3,5 km până la gară și când pleci e vale, dar când te întorci e deal și iarna nu-I ca vara, deh …. -, o serie de avantaje apetisante: în primul rând, complexul este administrat, ca urmare nu ai grija gunoiului, a îngrijirii curții, a curățirii zăpezii, a reparațiilor eventuale care mai apar de executat la orice imobil.

O zi de excepție, o seară fantastică, muzică decentă, dialoguri intense, povești, lume bună, socializare naturală și o ploaie apocaliptică care a ținut cam un sfert de oră și care a întregit spectacolul și imaginea unei zile perfecte.

Având locația potrivită la dispoziție, o astfel de nuntă micuță a fost organizată cam în trei zile. O zi de dat telefoane, o altă zi de stabilit meniul și logistica. Echipa de catering s-a constituit din două tinere pricepute și plăcute.

Nu știu dacă dintotdeauna sau dacă doar în ultimii ani mi-au scăzut mie pretențiile – eu iubind în sine luxul și extravaganța, dar nu risipa! -, dar mi s-a părut un model perfect pentru un astfel de eveniment.

Avantajul la o nuntă de oameni maturi ar fi că nu se lasă târâți de părinți în ceremonii costisitoare care uneori nici măcar nu au legătură cu el, cuplul căsătorit.

Avantajul de a invita doar prieteni, deci oameni care te cunosc și pe care îi cunoști binișor sau foarte bine este că ambele părți știu la ce să se aștepte. Deci nu am auzit discuții sau apropos-uri legate de meniu, mobilier, musca sau viespea care se apropie, aoleu ”io din asta nu mai mănânc, că s-a așezat o muscă pe ea!!” și nebunii d-astea.

O nuntă frumoasă, de bun-gust, cu nivel, în pofida aparentei simplități rustice. Fără hectică, abia acum am văzut ce mult contează chestia asta la întreaga atmosferă și la întregul psihic colectiv. Fără urlete și bancuri de prost gust. M-a uns pe suflet. Nu-mi puteam visa un început mai frumos de săptămână dintr-un nou capitol al vieții mele, căci nu doar însurățeii au început un nou capitol.

I'm WATCHing YOU!! :-)