Dieses Blog durchsuchen

Wird geladen...

Dienstag, 28. Juni 2016

Austria - o țară obositoare

Klagenfurt, 23-26.06.2016
Austria este o țară extrem de ........ obositoare. Mă gândeam în seara asta, după trei zile pline aici în Sud, la Wörthersee, în mijlocul evenimentelor legate de IM Austria, că sunt atât de obosită, de parcă aș lua startul mâine la 7. 
OK, arșița este obositoare. 
Înotul este obositor. 
Traversarea Alpilor la volan este în sine o provocare obositoare (aici nu te ghidezi niciodată după nr. de km ca să știi cât faci pe drum!), mai ales dacă o faci de 6 ori în decurs de o lună! 

Dar nu despre asta vorbesc .....
În 2000 am făcut turul României la volan cu un australian. El conducea, eu eram copilot. Mi-aduc aminte perfect că cea mai mare energie ne-o consumau condițiile de drum, infrastructura, lipsa de informație, indolența și ignoranța locuitorilor (generalizez, desigur, încerc să descriu niște chestii fără să fiu malițioasă și fără să judec). Prin Miercurea Ciuc am oprit mașina să întrebăm un cetățean în ce direcție să o luăm și a refuzat să ne vorbească în românește. El vroia doar ungurește. Pe unde am înnoptat, inclusiv prin mânăstiri din Moldova, nu exista pic de informație, nu existau prospecte, cărți poștale. Nimic. Pentru un străin, cu siguranță o nebuloasă totală, o călătorie ca într-o carte de colorat, fără texte despre istorie. Te uiți la o ruină și te gândești că ......  a fost făcută cândva. Și-atât.
Curățenia era parțială, partea sanitară din locațiile unde ne-am cazat era în general absolut deplorabilă. 
Frumos, nu zic. Superb peisajul (ca peste tot în lume unde te duci, dacă știi ce să alegi pentru vedea ce trebuie, clar!), dar ..... înglodit, părăsit, neglijat, sărăcit și sărăntocit în prea mare parte. 
Am intrat prin Munții Căliman, am tras la o cabană ... genul de dormit cu bocancii în pat, cam așa aș descrie (în 2002 mă întorceam din Alpi, din Dolomiți și povesteam cu e cu regulile de cabană. Reacțiile? Huiduieli și comentarii de genul: Să-mi bag pula, adică cum să mă oblige să mă descalț la intrare?! Am plătit, intru chiar și cu bocancii noroiți dacă afară plouă. Pot să și dorm cu ei în pat la o adică! - memorabilă seara aia de povestiri, care nu au durat mult, căci devenisem penibilă deja în cercul montaniarzilor respectivi). Ăsta e spiritul, nu vreau să zic de rău. Fiecare țară, fiecare nație are un spirit. Ăsta e spiritul local. Punct.
Acum prin Austria, de doi ani, anul ăsta destul de intens, merg de colo-colo, distanțe lungi, ore multe de condus, aproape 3.000 de km într-o lună (media mea anuală de șofat în RO!!). Cazat la pensiuni ieftine, mâncat pe sponci, că nu sunt bani. Graz, Klagenfurt, Heiligenblut am Grossglockner, Ötscher, Linz, Litschau, Krems, Viena, Salzburg, Amstetten, Tirol, Podesdorf, Zell am See, Kaprun, Weyer in Steiermark, Christkindl și probabil or mai fii câteva locații pe listă.
Concluzii:
Volumul de informație este absolut imens. Nu știi de unde să începi și unde să ajungi mai întâi. Din prima zi simți că deja nu mai ai timp să vezi, să descoperi. La tot pasul informație și educație. Și în pădure ai parte de informație și educație fără a avea sentimentul că traseul ar fi cosmetizat.
despre rolul vânătorii, de exemplu .....
Peste tot texte despre faună, floră, climă, rolul vânătorilor organizate, motivele pentru care e bine să nu dai pâine sau pufuleți la lebede și rațe, oricât ți se pare ție de nostim și util să o faci și ..... imens de multă informație peste tot.
Prospectele turistice sunt toate nu doar gratuite și din abundență, dar și foarte detaliate și clare.
De regulă încerc să evit autostrăzile, tocmai pentru a vedea cât mai mult din Austria reală, de a intra prin sate, de a opri prin colțuri unde turiștii nu opresc, de a vedea vacile astea curate și aproape grațioase cum se mișcă acum vara pe pajiști, de a auzi cum crește iarba, ca să zic așa. Când pot, iau bicicleta cu mine și unde staționez las mașina și drumurile le fac pe bicicletă, o altă modalitate de a simți pulsul, de a auzi dialoguri, de a mai prinde din dialectele locale, de a mă mai rătăci și ieși la liman.
Șosele curg, se armonizează, te liniștesc, deși nu sunt întotdeauna drăguțe cu tine, că nah, să traversezi Alpii cere muncă, efort, atenție și dexteritate, ai urcări masive și coborâri agresive.
Am venit în Austria cu extrem de puțină experiență de șofer și cu multe frici. Frici de cozi în pantă, de serpentine, de urcări, de gropi, de furtuni. Am scăpat de toate fricile. Am condus pe serpentine înguste de ziceai că încap într-o cutie de sardele și am urcat pante cu înclinații de peste 20%.
Bulversantă este în continuare atitudinea celor de la volan, faptul că nu forțează intersecțiile, nu claxonează, dacă e nevoie stau și 10 km cu 25 km/h după curul unui ciclist. La trecerile de pietoni încetinesc și chiar dacă pietonul nu s-a decis să pună piciorul pe zebră, șoferul începe să frâneze deja cu 10 m dinainte și îl invită să treacă. Nu se înjură, nu se scuipă, nu se scarpină la coaie, nu se aruncă muci în toate direcțiile, nu se urinează în public (pe ăla de l-am văzut am știu sigur că e slav sau latin!).
Se semnalizează în sensurile giratoriu, o chestie fantastic de utilă, să știe toți în ce direcție o iei tu dacă ești deja în giratoriu.
Ce face autoritatea din București dacă vrea ca șoferul să nu mai arunce gunoaie pe străzi, pe geamul mașinii? Montează coșuri de gunoi la nivelul fiecărei mașini, la nivelul geamului. Deci o invitație la non-educație și mizerie. Și e nașpa, că o face pe banii contribuabilului. Iar șoferul tot pe jos va nimeni și flegma, si hârtia și coaja de banană și petul.
Ce face comunitatea din Austria? De pildă, la intrarea în localități o să vezi pe dreapta drumului 3 afișe montate pe câte un țăruș din lemn, cu scris mare. Niște A4 în folie, nu vă imaginați nu știu ce rame aurite făcute pe banii contribuabilului. Primul afiș zice ceva de genul: Te rog .... după 10 m al doilea afiș zice: nu arunca .... și al treilea zice: gunoaie.
Educație tacită și aș spune eficientă. Nu e nevoie de Lets Do it, Austria. Desigur că există actiuni de genul asta, dar totul are alte conotații.
Și aici apar surprize, neînțelegeri, mai ajungi la o locație unde ți-ai rezervat cameră și pentru faptul că se zicea acolo în descriere că e internet available, dar când ajungi constați că nu prea funcționează. Te superi, dar înveți că nu vei muri. Ai dreptul prin lege să ceri discount și să plătești mai puțin, dar nu am făcut-o. Sau dacă în apropiere e șantier și mă zdruncină ăla la 7 a.m., iar am dreptul să plătesc mai puțin. Nu am apelat la dreptul ăsta până acum pentru că amabilitatea și eforturile proprietarilor pensiunii mi-au compensat gradul de disconfort și am zis că nah, acum cu 30 de euro in plus sau in minus tot nu mă înbogățesc.
Și, peste toate, e curat. E fantastic de curat. Never ever probleme la toaletă sau robinete defecte! Pensiune de 3 stele vine zilnic să-ți facă patul, i-am rugat să nu mai facă chestia asta, că nu am nevoie.
Nu știu frate, dar e covârșitor.
E de înțeles de ce austriecii își cam fac concediile în țara lor. Chiar e de înțeles. Pentru că au creat o țară care pare să nu aibă finit la a descoperi chestii noi, în cel mai izolat sătuc ai ceva de văzut, de aflat, o ruină, un castel, o sărbătoare organizată regulat de comunitate, o istorie, un muzeu. Totul aduce bani comunității! Comunitățile sunt vii. Luna iunie este luna festivităților de cort, în general sunt organizate de pompieri. Aici pompierii sunt voluntari, apropos!! Și se implică în viața comunității.
Transfier din România ..... am citit cum că poliția nu a mai aprobat. Am citit și pe ce motiv. Am zis că nu e real. Am citit și a doua oară. Am zis că-s proastă, mi-am uitat limba maternă de nu mai pricep un mesaj scris.
O țară de nepricopsiți. O țară în care autoritatea vrea să devină autoritate taman acolo unde nu este cazul, iar acolo unde arde și frige, nu vede și nu aude.
Ce înseamnă un Ironman pentru o comunitate? La câți americani am văzut zilele astea aici, în Klagenfurt ..... mai are rost să comentez?! Nu că mă dau pe spate americanii, sper că nu asta se înțelege. Dar nu vin singuri, mulți vin cu familie, cu copii, cu părinți. La aproximativ 3.5000 de atleți la start, veniți aici pentru minimum 3-4 zile, se mai adaugă pe puțin încă 3.000 de însoțitori din toată lumea. Ce înseamnă un banal 5.000 – 6.000 de turiști pentru o comunitate? Păi ce înseamnă? Venituri, bani, creșterea nivelului de trai la o adică. Toți au de câștigat și de profitat din asta și într-o manieră de win-win practic. Supermarket-urile, terasele, vaporașele, trenurile, aeroporturile, WC-ul public (că unele sunt pe bani), cosmeticianul, parcările, gările, pensiunile, hotelurile, mijloacele de transport în comun și lista e lungă, lungăăă
Parcurile în general sunt mari, sunt reale grădini botanice și dispun de multe locuri de joacă pentru copii unde animalele de companie NU au acces. Arbori, aranjamente florale, podulețe, bănci, mese ..... Alice în Țara Minunilor. Peste tot e așa.
Mă uitam aici unde se ține IM Austria .... te doare bila. 
Dă un goaglă și vezi ce înseamnă Minimundus, de pildă. 
Sau Strandbad Klagenfurt. E peste orice imaginație.
Am înotat azi într-unul dintre cele mai vestite lacuri ale Austriei (de la un cap la altul cu vaporul dureaza cam o ora, fara opriri. Cu opriri, o oră și 40 min.): Wörthersee. Dă un goaglă să vezi ce nebunie .... e mare cât o mare interioară, nu ai nevoie de Marea Neagră - pe care oricum nu o îngrijești - sau de nu știu ce ocean cu astfel de lacuri. E curat, dacă bei din lac nu pățești frate nimic, pe-ncercate! Am înotat 2 km și nu-mi mai venea să ies. O culoare bestială, un verde-albastru-turcoaz de zici că ești direct în photoshop. Pe lac e ordine, nu urlă muzică, nu se destrăbălează tineri aiurea. Fiecare e cu rolul și cu locul lui și asta face bine la societate, e loc pentru toți, pe bune! Poți sări în apă de oriunde practic, dar sunt stranduri organizate, cu intrare. Sunt și stranduri la liber, fără intrare, dar fără dușuri, toalete etc.
Este o realitate impresionantă. Este o țară ..... teribil de obositoare. Din multe puncte de vedere. Cu plusuri și cu minusuri, dar plusul e covârșitor. E mult de povestit și desigur că fiecare e cu realitatea lui. Eu asta am ales să văd, așa că nu voi povesti despre cât costă o țoală în nu știu ce mall sau ce DJ a pus muzică în nu știu ce club de noapte. Depinde enorm de realitatea pe care alegi să o trăiești acolo unde ești în viață. Unii cunosc Teneriffe doar pentru că și-au cumpărat acolo niște chestii nemaipomenite (care exista si la un magazin din Rahova, de exemplu!) sau au stat la nu știu ce hotel de 7 stele. Eu am ales să merg acolo ca să fac trasee ascunse ale insulei, am coborât în adâncuri să văd sculpturile naturale lăsate de ultima erupție vulcanică, am dat înconjurul insulei pe o ambarcațiune și apoi am urcat pe El Teide, cel mai înalt vârf al Spaniei, nu doar al insulei. Și așa am făcut și cu Malta, și cu Norvegia, și cu Elveția. Suntem mici, dar mulți. De aceea puterea umană de distrugere este din păcate uriașă, dar eu tot în supremația Naturii cred. Natura nu obosește. Natura renaște. O ciuntim noi, dar ea renaște și mai vorbește din când în când.

26.06.2016 / Neuhofen
A trebuit să părăsesc Klangenfurt la ora 11, mă aștepta o nouă traversare a Alpilor, drum lung, căldură mare, oboseală și mai mare după o noapte aproape nedormită. Cea mai scurtă rută peste Alpi măsoară 215 km și am parcurs-o în 4 ore jumate. Varianta de autostradă ar măsura 390 de km și ar ocoli imens, plus că ar fi monoton în mare măsură și cu riscuri mari de blocaje în cozi. Ar fi poate cu o oră mai scurtă, dar cu costuri mult mai ridicate. Așa, cu max. 17 l de benzină rezolv (aprox. 20-25 euro). 
Am plecat aproape cu lacrimi, nu m-aș mai fi despărțit de locul ăla. Nu doar prin IM Austria, dar locul în sine emană energii pozitive cum nu am mai simțit de ceva vreme. Sâmbătă am traversat lacul cu un vapor de agrement, trei ore și 45 de minute dus-întors. Apoi am înotat o oră și mă gândeam cât de diferit este Wörhersee de Zell am See. Alte culori, alte temperaturi. Cald și rece, albastru închis și turcoaz. Desigur, W.See e în sud, în Kärnten, temperaturile sunt vara demne de Insulele Baleare. Zell e in Salzkammergut, mai rece si mai cristalin. Apa din Wörthersee te adoptă pur și simplu. Cea din Zell, deși e cristalină, mai degrabă de înfioară. Lumi diferite, percepții diferite, trăiri diferite, culori diferite dar ceva rămâne comun: curat!
Am intrat sâmbătă în Wörthersee See să văd cum mă simt. 
Am lăsat prosopul și hainele de schimb, ochelarii pe mal, acolo unde era nebunia mai mare. Mulți triatloniști mai făceau ultimele ture de înot și cu toții ne amestecam cu masa de turiști. Limba care se impunea era engleza americană, apoi urma italiana, spaniola, engleza britanică. Și mai auzeai și o austriacă. Și am intrat în apă, cu grijă, fără neopren. După 3-4 pași te afunzi ... și te afunzi în mâl și îți dispar genunchii în mâl. Ei bine, ăla e momentul meu de ”câh” când iau poziția plutei ca să-mi eliberez picioarele din mâl. Chestia asta că nu văd ce se întâmplă sub mine nu mi-a plăcut niciodată. Și dusă am fost apoi spre centrul lacului. Un km dus, un km retur. Un singur km din cei aprox. 20 lungime si 2 latime! 
Prosopul meu roșu, mare, se zărea de la distanță. Nimănui nu-i păsa de el. Azi în ziua cursei am bălărit aproape o oră să găsesc un loc de parcare. Ce să fac cu bicicleta mea cea scumpă, că să o car după mine din masa de spectatori nu aveam chef. Am dat-o jos de pe mașină și am legat-o de un copac prin parc. Valuri de spectatori la ora 6 dimineața curgeau în cascade spre locul de start și locul de ieșire din apă spre T1. De toate vârstele. Și mai era o oră până la start și ei erau cu miile deja și veneau din toate direcțiile ... te-ai fi putut gândi că duminica dimineața, o dată pe an, în parcul acela plouă cu bani și d-aia iese lumea așa grăbită!! bicicleta am regăsit-o bine merci după 5 ore. Fără comentarii. Așa e aici. E chestie de obișnuință (pentru mine).
Așa .... cât despre IM Austria .... peste așteptările mele. Știam că cei de la Ironman fac spectacol, mai văzusem, fusesem în el. Dar aici parcă mi-a depășit imaginația. Cei doi moderatori, un american și un austriac, ”fac toate paralele”. Era cât pe ce să fie un accident urât, că americanul, în verva lui, comenta și mergea cu spatele și tocmai întorsese curba un pro și dădea pedală și era să intre în moderator ..... a fost chestie de centimetri și o miime de secundă!!
Interesant să fiu spectator de la primul înotător până la ultimul. Se văd diferențele. Să vezi și voluntarii, așa în detaliu ... ce muncă enormă frateeee ... cam una mie bucăți de voluntari, din cele spuse de organizator. Să-i vezi cum stau în apă până la șold și practic ajută aproape fiecare concurent din cei aproape 3.000 să iasă din apă ....
Ca arbitru nu ai timp și oricum nu ai parte decât de o mică bucățică din cursă. Ca spectator e altă poveste. E obositor. Parcă prefer să fiu acolo, la start. Așa că am pus IM Austria pe lista de 2017 (hotelurile din apropiere nu mai au deja camere!). Plus că în drum spre Klagenfurt sau mai bine după cursă vreau să stau 2 zile în Friesach, acolo unde se reconstruiește o cetate folosindu-se exclusiv modul de viață și de muncă din Evul Mediu!!! Cetatea e cocoțată pe un deal, e mare .... găsisem locuință acolo, dar anul ăsta nu pot să mă mut departe de Linz, din cauza școlii. Și azi am trecut din nou prin Friesach și m-am uitat din nou la cetatea aceea .... Friesach_Burgbau
va urma cu poze, când voi mai găsi timp, prin toamnă sper eu - din păcate, am uitat aparatul foto acasă, așa că fotografiile sunt puține și de slabă calitate. 

I'm WATCHing YOU!! :-)